A fost descoperita o imensa colectie de obiecte care au apartinut lui Hitler

0
466

O colectie imensa de obiecte naziste a fost descoperita intr-o casa de langa capitala Argentinei, Buenos Aires. E vorba de o colectie particulara, care cuprinde circa 75 de obiecte care i-au apartinut lui Hitler sau unor persoane apropiate lui.

“Primele noastre investigatii arata ca sunt piese originale”, a declarat pentru AP ministrul argentinian al Securitatii, Patricia Bullrich.

Obiectele au fost descoperite intr-o incapere ascunsa, sub o casa, si ele formeaza cea mai mare colectie de lucruri din vremea nazismului din istoria Argentinei. Printre obiectele gasite este un bust al lui Hitler, ochelari in tocuri luxoase, pe care se afla incrustate svastici, si chiar un dispozitiv medical macabru, folosit pentru masurarea capului, arata The Guardian.

Au fost descoperite inclusiv jucarii “naziste”, menite sa duca la indoctrinarea copiilor.

Obiectele, despre care nu se stie cum au fost introduse in tara, au fost gasite in urma unui raid.

Se crede ca acestea au ajuns in Argentina aduse chiar de un apropiat al lui Hitler sau mai multi, dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, cand tara a devenit refugiu pentru criminalii de razboi.

LEAVE A REPLY